ella congress and events

Suntem făuritori de evenimente!

Ella Congress & Events este povestea antreprenorială clasică a începutului de mileniu III. Am deschis o agenţie de turism care acoperă încă domeniile tipice: călătorii de leisure, servicii de călătorie şi cazare pentru business, precum şi MICE (tot ceea ce ţine de organizarea de întâlniri, evenimente, conferinţe şi expoziţii).

Cu timpul, făurirea de evenimente ne-a învăţat că perfecţiunea vine din două direcţii: pe de o parte atenţia la detalii, cunoaşterea nevoilor clientului, propunerea unor locaţii de excepţie, existenţa unor furnizori de calitate şi a unei echipe închegate şi profesioniste, iar pe de altă parte din ceva ce poate fi rezumat în următoarele cuvinte: creativitate, frumos, empatie şi sentimentul de satisfacţie care se citeşte în ochii beneficiarului final.

Aceste ingrediente ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem!

Aşa se face că, pornind de la simple lansări de produse medicale, până la utilizarea unor medii neconvenţionale pentru evenimentele organizate, am continuat cu o abordare unică: evenimente pentru oameni iubitori de frumos. Iar iubirea de frumos s-a răsfrânt în implicarea zonei artistice ca ingredient special pentru toate evenimentele noastre. Proiectele colaterale rezultate de aici, Pictori români la Balcic, Suvenir de Bucureşti si nenumăratele expoziţii cu artişti români contemporani sau concertele de muzică clasică de tip Proms of Delight, ne-au ajutat să construim încă un reper pe o piaţă îndragostită de aceste moduri de exprimare.

De aici şi până la a deveni specializaţi în managementul societăţilor medicale a fost doar un pas.

Am început cu Societatea Română de Medicină Internă. Şi ceea ce părea un demers anevoios, s-a transformat în 15 ani într-o poveste de succes. Integrarea proceselor de strângere de fonduri în numele societăţii cu organizarea primelor congrese, împreună cu lansarea şi crearea unor concepte de evenimente noi, cum a fost Medicina bazată pe dovezi, ne-au ajutat să demonstrăm ca managementul integrat al unei societăţi medicale îmbinat cu ingredientele Ella Congress & Events funcţionează şi are ca rezultat evenimente de o calitate excepţională. Şi nu o spunem noi, ci toţi cei care ajung să ne cunoască.

În acest moment făurim anual peste 25 de evenimente, în mare parte medicale, fie pentru 50, fie pentru 1.500 de participanţi, la un standard de excelenţă.

Vă invităm să ne cunoaşteţi în paginile ce urmează şi să ne fiţi alături pentru a făuri evenimente împreună: să creăm, să înfăptuim, să construim şi să facem evenimentele să se întâmple!

Mihaela Dragomir
Director General

 


back